O zi pe Domeniul Casa Comana

TIPĂREȘTE

Paștele Catolic a adus cu el primul weekend cel mai însorit și cel mai călduros din anul acesta, așa că am decis să ne expunem trupurile la soare, mai ales că eram dornici să ne refacem stocul de vitamina D. Bine… n-am ajuns chiar la mare, că decizia a fost luată instant duminică dimineață după un somn prea scurt după ce trecusem la ora de vară, așa că am ales ceva care să nu fie departe de urbea bucureșteană și chiar n-a fost, că fix într-o oră de când am plecat de-acasă, am ajuns acolo (41 km din ușa blocului).  

Am aterizat deci la Comana, daaa… aia din județul Giurgiu, că tot nu fusesem niciodată! Dar nu este ăsta un motiv de laudă, că așa ca noi au gândit încă trei mii cinci sute douăzeci și trei de bucureșteni 😊 (ăia trei din coadă eram noi!); adică ori avuseseră mintea prea puțin odihnită, ori nu fuseseră nici ei acolo și s-au hotărât brusc să cucerească locul. Și cu toate astea, cred că nu era chiar ca în sezonul estival, când toată Valea Prahovei se hotărăște să se mute la Comana 😊 după cum am citit că se întâmplă de câțiva ani încoace. Anyway…  

Despre domeniul Casa Comana - așezat pe buza sud-estică a Parcului Natural cu același nume - găsiți informații complete și detaliate referitoare la cazare, tarife, programul locurilor de divertisment și al restaurantelor etc. pe site-ul casacomana.ro, dar și pe “al nostru” , unde s-au scris mai multe articole în două secțiuni similare (i) Parcul de Aventură Comana și (ii) Rezervația naturală Comana. Cele 17 articole acoperă o perioadă bunicică de timp (2010 - 2022) astfel că textele și pozele reflectă cronologic evoluția în timp a acestei zone naturale și de agrement.  

Nu vă bat la cap cu ce s-a mai scris, vă spun doar că Parcul Natural Comana s-a născut printr-o Hotarâre de Guvern din 2004, iar acestă decizie s-a adoptat pe baza unei documentații tehnice și științifice elaborate încă din 1954 de către Academia Română. La cele două arii protejate, respectiv Rezervația Oloaga Grădinari – în care este protejat ghimpele (Ruscus aculeatus) și Rezervația Padina Tătarului – în care este protejat bujorului românesc de pădure (Paeonia peregrina, ssp.romanica) s-a adăugat Balta Comana, tot arealul întinzându-se pe o suprafată de 24 de mii de hectare.

Noi am ajuns doar pe domeniul Casa Comana care, înființat în 2010, a devenit în prezent” loc de pelerinaj” pentru iubitorii de natură, dar mai ales de aventură. Toți cei care accesează situl caută aici forme de relaxare și petrecere cât mai plăcută a timpului, în mod justificat, întrucât locul oferă o mulțime de astfel de posibilități pentru copii, adolescenți și adulți de toate vârstele. Cățărările în parcul de aventură, pe mai multe trasee de dificultăți diferite, plimbările cu bicicletele închiriate, călătoria cu trenulețul Orient Expres, excursia cu vaporașul, sesiunile de echitație sau explorarea la pas a domeniului sunt doar câteva dintre activitățile pe care le poți face odată ce ai pătruns în zonă.  

Cei care nu au firi sportive sau își doresc doar odihnă și relaxare, au variantele de a petrece timpul stând ca muștele la soare pe păturica ecosez (dacă și-au adus de-acasă) sau lenevind într-un hamac pe malurile apei, la umbra copăceilor care în curând vor exploda de verde. Alternativă au și amatorii de pescuit, cei ce pot alege să îşi petreacă ziua așteptând să li se arate norocul cu vreun crăpcean îndrăgostit de nadă. 😊

Desigur, după plimbări sau zbenguială prin copaci, domeniul este pregătit să ofere delicii culinare și lichide de hidratare, prin nu mai puțin de 6 restaurnate/terase/locuri care prepară bucate specifice sau tradiționale... pentru cei care își doresc cu adevărat și au răbdarea să aștepte!

Experiența noastră

Am ajuns la Comana cam pe la prânz și cum eram convinși că întârzierea asta ne va costa timp pentru găsirea unui loc de parcare, nici n-am îndrăznit să mergem până la centrul satului, așa că am făcut dreapta pe a doua stradă după ce am pătruns în urbe din DJ411 și am mers ață către terenul viran din capătul străzii Gherorghe Rădulescu, pe care Google ni l-a arătat pe hartă. Deși se putea parca și acolo, am făcut un pic stânga și imediat ce am pătruns pe drumul aparținând domeniului Casa Comana am găsit un loc de parcare, de la care a început incursiunea noastră.  

Căscatul gurii peste tot nu costă nimic :D, așa că am luat-o cătinel la pas pe marginea estică a domeniului, trecând pe lângă La Grădina, un soi de cofetărie unde era déjà formată oarece coadă.

Trecem pe lângă locul în care se închiriază caiace și hidrobicilete urmând aleea ce desparte parcarea destinată exclusiv clienților cazați în Casa Comana de capătul îngust al lacului în forma unui gât de lebădă. O ținem drept înainte până la terasa-ponton, dar în loc să virăm dreapta pe aleea croită pe lângă lac, continuăm în față până la Piațeta Regina Maria. Gangul din stânga ne atrage pe sub portalul creat între cele două clădiri să ajungem în fața stabilimentului-hotel, pe unde trece strada Gelu Naum. Nu ne-am propus să mergem în zona mai sălbatică a rezervației, în care se pătrunde prin capătul din dreapta al străzii, așa că revenim pe domeniul Casei Comana.  

Reluăm traseul pe aleea ce respectă forma lacului și lăsăm în urmă Taverna Marelui Paharnic, terasele și grătarele amenajate cu un sigur scop – să deturneze vizitatorii de la activitățile sănătoase precum sportul și plimbarea în natură. :D

În stânga, vis-a-vis de lac, pădurea slab înfrunzită lasă la vedere întreaga țesătură de frânghii, podețe, cabluri, scări și mici platforme de odihnă prin care omuleți echipați adecvat pentru lupta cu traseele, își descarcă adrenalina.  

Urmărim vreme îndelungată forfota încordată și plină de concentrare, dar teama de gât înțepenit ne determină să continuăm plimbarea cu o poziție mai firească a capului, astfel încât trecem să observăm căluții din țarc, bărcuțele care aluncă pe luciul lacului sau tiroliana de lângă Pasarela Dorințelor. S-au înmulțit lăcatele prinse de balustradele pasarelei (comparativ cu ce-am văzut prin pozele din alți ani).

Nu ne hotărâm care dintre plimbări ar fi mai distractivă, cea cu trenulețul viu colorat sau cea cu vaporașul pregătit la debarcader, așa că renunță la ambele în favoarea explorării parcului pe propriile picioare.

Trecem canalul Corint peste Podul Sărutului și ne îndreptăm spre Turnul Soarelui, cocoțat pe colina din apropiere. Zugrăvit în alb și albastru, cu acoperiș de țiglă cărămizie și o cascadă mică la poale, turnul ne-a cucerit imediat. Ne-a surprins și mai plăcut când am constatat că la intrare nu este nimeni la coadă. Pentru 15 lei de căciulă suntem lăsați să urcăm și bonus, primim câte o fisă metalică pe care am strecurat-o în buzunare cu credința sinceră că este un suvenir. La fiecare palier la care se ajunge sunt amenajate băncuțe și mese din lemn, pictate cu peisaje inspirate din ecosistemul din vecinătate. Din loc în loc, câte un album despre Delta Neajlovului așteaptă să fie răsfoit. Ajunși la ultimul nivel, ieșim pe terasa exterioară să admirăm peisajul. Abia aici descoperim utilitatea fisei, când binoclul montat pe terasă ne aduce mai aproape imaginea Bisericii Neajlov care altfel se zărește hăăăt în depărtări, peste cărările de apă și marea de stuf.   

Coborâm din turn, apoi și mai jos, pe Scara Biruinței, ca să ne continuăm traseul. Podul dragostei fără sfârșit ne desparte de malul pe care se profilează mândru Hanul Poștalionului, consemnat ca fiind locul în care se schimbau caii cu unii odihniți pentru continuarea călătoriei, astăzi un restaurant. Facem o pauză tehnică și constatăm cu mulțumire că toaletele poștalionului, amenajate într-o clădire separată, sunt ținute curate și cu consumabile disponibile.

Ne continuăm plimbarea pe aleea de lângă lac, avem ocazia să admirăm alți doi cai frumoși închiși într-un țarc, dar și Cherhanaua de pe malul opus, care se reflectă în lac precum o locuință lacustră.

Ne odihnim un pic pe iarba grasă de lângă lac, dar fumurile grătarelor aduc mirosuri care mai de care mai îmbietoare. Oricât de apetisante și stârnitoare de pofte sunt aromele, statul la coadă ne descurajează. Ne punem de acord că nu acolo ne vom potoli foamea care începuse să ne dea semnale, așa că ne mai învârtim un pic prin zonă ca să mai profităm de seninul și căldura din acea zi de duminică.

Întoarcerea spre mașină o facem alene, pe aleea care traversează zona numită Oktoberfest, în care vara se organizează concerte în aer liber. Cozile de la grătar și bere, precum și aglomerația de la mesele cu umbreluțe ne dovedesc faptul că locul este foarte apreciat. Pe partea stânga se zărea printre copacii ce străjuiau aleea locul amenajat pentru tirul cu arcul, dar ne pierdusem concentrarea și era vremea să plecăm spre casă.  

Plimbarea noastră pe domeniul Casei Comana a durat aproape cinci ore și a fost una plăcută și relaxantă. Ne-am făcut o idee despre ce vrea să fie acest loc de la Delta Neajlovului și la care am vrea să mai revenim pentru a explora un pic mai mult din zona protejată a Parcului Natural Comana, de ce nu, poate călărind bicicletele.  

---

VIZUALIZĂRI: 453 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI