Pregătiri organizatorice, discuții și înscrieri
Continuând tradiția (vezi „istoricul” de până acum pe sait sau pe forum), AmFostAcolo organizează și în 2013 o Întâlnire anuală a membrilor comunității.
În 2013 Întâlnirea va fi la hotelul Septimia Welness & Spa, în ODORHEIUL SECUIESC, în weekendul 22-24 februarie, cel "de Dragobete" (succesiv celui de Valentine's Day).
Am obținut un preț bun, spun eu (parțial sponsorizat de AmFostAcolo): 90 de lei / persoană pentru noaptea de cazare + mic dejun + acces la SPA și alte facilități incluse (vezi mai jos).
Există și o variantă de cazare mai economică = 60 lei / pers pentru noaptea de cazare + mic dejun + aceleași facilități, în hostelul de 2 stele aflat în aceeași incintă.
În plus, în funcție de numărul solicitărilor, intenționez să rezervăm (de principiu) și o pensiune sau două din același oraș - pentru început am vorbit (de principiu) cu administratoarea Pensiunii Horizont - deși nu e în imediata apropiere (în centru), e una pe care o cunosc și despre care pot să garantez în privința condițiilor și serviciilor.
Vom avea și o mică masă festivă, cu antren (sâmbătă seara) - va fi plătită separat (masa festivă e obligatorie). Prețul nu e încă stabilit - încerc să obțin un preț cât mai mic; costul redus mi se pare mai important decât eventualul "lux culinar" (mai importantă mi se pare asigurarea unei atmosfere și a unui antren cât mai reușite). Suntem actualmente la un preț de 80 de lei / pers, prin discuții asupra componenței meniului și negocieri, sper să-l "trag" simțitor mai jos.
REGIMUL COPIILOR:
- 0-5.99 ani = GRATUIT
- 6-11.99 ani: 20 de lei / noapte - fără pat suplimentar; 40 de lei cu pat suplimentar (valabil la cazarea la 3 stele; ptr. cea la două stele observ acuma că nu am primit date; normal ar fi să fie ușor mai mic)
- peste 12 ani = preț de adult.
Copiii vor plăti, probabil, pentru masa festivă, în modul următor: sub 6 ani = nimic (sper); 6-12 ani = meniu copil = preț 1/2 din meniu; >12 ani = preț întreg-- băutura care ar reveni lor o bea tata :D :))) -- sau mama?, după caz :P
--
Am solicitat special recomandări de la gazdele noastre asupra a ceea ce putem face / vizita în zona Odorhei, în februarie
”In luna februarie puteti vizita salina Praid, care se afla la 30 de km de la Odorhei, sau puteti sa vizitati parcul de animale salbatice la Izvoare vadaspark.ro/index.php?lang=ro - la 26 de km de Odorhei., puteti schia la Baile Homorod - 18 km de la Odorhei, puteti vizita orasul Sighisoara, puteti face cumparaturi la Corund, puteti vizita muzeul in aer liber al portilor secuiesti la Baile Szejke (4 km de la Odorhei) etc.
Alte activități de relaxare și distracție, oferite contra cost de resort, le puteți consulta în oferta negociată finală (NB: perioada indicată acolo nu este actualizată, am schimbat-o între timp, de comun acord cu administratorul, în 22-24.02): amfostacolo.ro/oferta%20amfostacolo.pdf.
--
În cazul în care cineva dorește să ajungă mai repede de vineri (sau să plece mai târziu), am solicitat administratorului o ofertă de preț pentru cazarea mai devreme de 22 sau de-cazarea ulterioară datei de 24. Aștept răspunsul oficial şi vi-l comunic aici.
--
ÎNSCRIERI. Hotelul este este destul de mic - datorită condițiilor economico-sociale mai "aspre", vitrege, nu mă aștept să ne strângem 300 de familii, ca la Poiana Brașov de exemplu.
Cei care sunteți hotărâți, înscrieți-vă și plătiți cât mai repede avansul = 100 de lei / pers. adultă. .
În organizare şi în evidenţa înscrierilor mă vor ajuta ca de obicei câţiva voluntari. Evidența înscrierilor va fi ținută în principal de cristi_an300.
Avansul se va plăti în contul care va fi indicat de Cristi și NU ESTE RETURNABIL (decât în cazuri cu totul excepționale)
--
Dacă vor fi mai multe solicitări decât capacitatea hotelului + hostelului:
1) vom rezerva 1-2 pensiuni în zonă
2) ordinea de alocare va fi dată de statutul ocupat în comunitate (membrii cu statut superior vor avea prioritate la repartizarea camerelor)
--
Lista înscrierilor: amfostacolo.ro/intalniri-afa.php?id=11
Înscrierea este DE PRINCIPIU (există opțiunea de a vă retrage oricând, ulterior). Înscrierea este considerată FERMĂ doar în momentul plății avansului.
--
[adăugat ulterior]
Precizare (completare) referitor la masa festivă (sâmbătă seara) - (cost = 59 lei / adult)
1) pentru mai mult "specific local", am înlocuit ciorba de perișoare cu un gulaș (cu un cost suplimentar mic; va fi suportat de mine)
- rămânem totuși la ciorbă ca fel întâi (și nu schimbăm cu un antreu); deși un pic neuzual seara, așa se mănâncă și în zona în care m-am născut (Ardeal), e tot un plus de "specific local" :)
2) copiii: sub 6 ani: -- nu plătesc nimic (nu au meniu separat; în caz de "urgență" se poate comanda ceva din meniul a-la-carte al restaurantului)
- 6-12 ani = meniu ptr copii (cu ciorba de perișoare, și nu gulaș! e mai picant) = 36 de lei
- peste 12 ani = preț (și meniu) integral
Cei care doresc să participe doar la masa festivă: trebuie plătită în avans, integral.
- -
Revin cu câteva completări legate de cazarea în apartamente şi hostel, negociate între timp cu hotelul.
### APARTAMENTELE se pot ocupa şi de către 2 adulţi sau 2 adulţi + copil, la următoarele preţuri
- 2 adulţi = 220 lei / noapte (cu mic dejun, spa - toate celelalte faciliăţi din pachet)
- 2 adulţi + 1 copil = 270 lei / noapte
Preţul ptr 2 adulţi + 2 copii rămâne 290 lei / noapte
### în cadrul ofertei AFA, administratorul a acceptat cazarea în camerele mai mari (cele de 6-8 paturi) de la hostel şi pentru 2-3 persoane, la preţ = 125% din preţul negociat ptr ocuparea "completă" = 75 lei / pers / noapte (= cazare + MD + celelalte facilităţi din pachet).
= = = = = = = = = = =
Adaugare ulterioara cristi_an3000, referitor la plata avansului (sau a sumei integrale)
Pentru ca zilele urmatoare o sa lipsesc de pe site, iata conturile in care puteti achita avansul sau plata integrala:
Titular: Manta Cristian
IBAN: RO64 INGB 5612 9999 0113 0800
ING Bank Timisoara, Suc. Calea Aradului.
ATENTIE: pentru depuneri la casieria ING trebuie achitat in plus cu 10 LEI (7 lei comision depunere si 3 lei comision pe operatiune pe care mi-l solicita banca in momentul in care intra banii). Pentru transfer bancar nu cred ca se percepe comision.
Sau
Titular: Manta Ana Sabina
RO52 RZBR 0000 0600 1476 4700
Raiffeisen Timisoara
Aici trebuie sa tinem cont de comisionul care este de aprox 5 lei. Asadar suma de depus + 5 lei.
Avansul perceput este 100 LEI/adult. Pentru copii nu se solicita avans.
= = = = = = = = = = == = = = = = = = = = =
Trimis de Admin in 23.01.13 09:43:49
345 ecouri scrise, până acum, la acest articol
ECOURI la acest articol - pg. 1 / 12
345 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Cum a ramas cu localizarea in "centrul tarii"? Odorheiul Secuiesc mi se pare departe de oriunde ai veni... eventual de Moldova e mai aproape. Iar din pozele pe care le-am vazut pe site-ul pensiunii (care apropo... are preturi f. mari... 64 euro pe noapte!!! Pai dai atata la un hotel aflat in buricul unul oras. Si la Victoria, in Cluj, e mai ieftin.) nu mi se pare ca este spatiu de pat suplimentar in camera dubla. Sper sa nu ma considerati carcotasa... dar noi suntem trei (iar al treilea este f. dezvoltat). Deci ne-ar trebui un suite, dar din pacate, la banii astia nu putem veni (plus drum de 6 h, plus benzina... venim ca sa avem de unde pleca).
Completare: in formularul de inscriere, in câmpul "NoptiCazare" va rugam sa specificati si daca preferati camera la hotel*** sau hostel**.
Inca ceva: in urma consultarilor cu Admin, având în vedere nr mic de camere avut la dispoziţie, am luat decizia că nu oferim cazare în regim single - cei care vor veni neînsoțiți sunt invitati sa se "cupleze" in vederea cazarii cu un alt coleg/colega de site care va participa in acelasi regim si impreuna sa ocupe o camera dubla. Colegul de camera va fi liber (și bineînțeles reciproc) ales, in functie de afinitatile/prieteniile deja existente.
@lorelei34: Odorheiul Secuiesc e la 40 de km de Sighișoara.
Ai dreptate, nu e chiar în "centrul centrului României", ci la 40 km de el
-
[later] Cât despre patul suplimentar: dacă administratorul a oferit această variantă,, atunci SIGUR e (spațiu ptr pat suplimentar). Sunt sigur că nu vorbește fără acoperire.
”lorelai24: Odorheiul Secuiesc mi se pare departe de oriunde ai veni
Cu alte cuvinte este la fel de departe/aproape de ajuns din majoritatea zonelor tarii, ceea ce inseamna ca am facut o alegere buna
În alegerea zonei, pe lângă criteriul distanței aproximativ egale pentru cât mai mulți (pentru echitate), un alt factor important al selecției zonei unde organizez întâlnirea a fost și va fi dintotdeauna "popularitatea turistică" a acelei zone.
Greu de crezut că voi alege o zonă ultracunoscută, aflată mai mereu sub "reflectorul" interesului public - al cvasi-totalităţii turiştilor, televiziunilor etc.
Prefer să vă ofer oportunitatea descoperirii unor alternative - zone mai puţin bătute, dar cu potenţial turistic deosebit. Şi, deloc în ultimul rând, să promovez acea zonă (prin "focusarea" aferentă acestor evenimente).
Iar Ţinutul Secuiesc corespunde criteriilor şi merită deplin această "descoperire" (de către destui, probabil) / promovare.
@Admin: OK, ok... nu-mi sariti asa in cap. Nu stiam ca Sighisoara e " centrul tarii". Eu am vorbit strict din punctul meu de vedere. Din poze, fara suparare, nu se vede spatiu... am si eu in vedere macar un pat de 1m. Stiu ca de regula hotelierii pun la dispozitie un pat pliant pe care cu greu poate sta cineva, iar pe mine, personal, nu ma dau banii afara din casa. Nu e legat neaparat de locatia respectiva (poate Septimia ofera un plus de confort pe care nu-l sesizez eu acum). Dar daca e sa compar cu Vila Twins, care totusi e in Brasov si unde am dat 220 ron (cat ar iesi pe noapte cu pat suplimentar si cu reducere) pe apartament... e un semn de intrebare. In general in Romania se pare ca i-a luat valul pe cei care se ocupa de turism. Am cautat acum o varianta de petrecere a vacantei de vara pe litoralul romanesc, pt. ca d. p. d. v. al distantei e mai usor de ajuns. Si m-am speriat cand am vazut ce preturi sunt. Nu te poti atinge de nimic nici prin early bookings, iar litoralul romanesc nu e cine stie ce. Nu se poate sa ma coste 1100 euro (atentie, doar cu demipensiune) la sfarsitul lui iunie, cand ma costa 1200 euro cu pensiune completa pe Costa Brava (cu biletele de avion incluse).
Cat despre zona aleasa de dvs., este intr-adevar frumoasa si demna de explorat pt. cine nu a vazut-o deja... nu e cazul meu. Si salina Praid in momentul de fata a ramas in urma fata de salina de la noi (nu ca m-as omori dupa asa ceva, mie mi-e frig in salina). Drumurile prin zona erau proaste ultima data cand am fost (drept e, acum multi ani). Noi nu putem pleca "din timp" pt. ca sotul sta pana tarziu la servici si nu e momentul in care "sa sarim calul" cu ce se intampla in anumite domenii in Romania. Ma refer la monitorizare, disponibilizari, etc. Pe noi ne doboara un drum de 6 ore pe intuneric in momentul de fata.
Apropo, m-ati facut de am cautat centrul geografic al tarii: langa localitatea Dealu Mare din jud. Sibiu, la 3 km de Agnita. Deci... nici o legatura cu Sighisoara (care, conform cu Michelin, e la o distanta de 1h si 34 min... care, pe drumurile din Romania conteaza). Ca sa nu mai vorbim de Odorheiul Secuiesc...
@lorelei34:
”Apropo, m-ati facut de am cautat centrul geografic al tarii: langa localitatea Dealu Mare din jud. Sibiu, la 3 km de Agnita. Deci... nici o legatura cu Sighisoara (care, conform cu Michelin, e la o distanta de 1h si 34 min... care, pe drumurile din Romania conteaza). Ca sa nu mai vorbim de Odorheiul Secuiesc...
Mea culpa. Ptr data viitoare, la următoarea întâlnire, îmi cumpăr un şubler mai performant
@lorelei34: da' la Brașov aveau și partea de wellness inclusă în prețul de mai sus? Nu de alta, dar prețurile (de persoană) pentru acces numai la piscină (și restul) sunt între 30 și 50 de lei... Așadar, dacă le-ai scădea din prețul total, ai constata că au exact un preț normal pentru o pensiune de 3 stele, la partea de cazare + mic dejun. Opinia mea...
Ca să nu mai zic despre prețurile de la hostel, că atunci iese aproape moka...
Sincer să fiu, având în vedere şi locurile limitate, aş prefera să vină acolo doar cei care percep sau simt (cu inima ori mintea) această întâlnire ca o "oportunitate" plăcută sau avantajoasă - fără să fie nevoie să le explic sau argumentez ceva. Cei înclinaţi spre "despicarea firului în multe bucăţi"... cred SINCER că e mai bine - inclusiv pentru ei, cel mai probabil - să-şi facă alte planuri pentru acel weekend.
Nu o spun deloc cu nicio "răutate" - aş vrea să fie foarte clar asta. Ştiu însă prea bine cât suntem de diverşi, diferiţi, ca turişti, oameni, peferrinţe, bugete etc şamd - şi aş prefera să ne adunăm acolo un grup cât mai omogen.
Un singur lucru aş vrea să spun: acel hotel poate primi CÂND VREA 4 stele (probabil nu doresc asta, sau nu încă). 4 stele româneşti, să ne înţelegem -- nu europene, dar nici "turceşti"
@Dragos: Nu, nu au parte de wellness, eu faceam comparatie doar la cazare. Apropo de wellness, am fost in august la o pensiune la Sambata de Sus care avea inclus in pret welness-ul... doar ca piscina era goala. E bine ca ati precizat "pret normal pentru o pensiune"... in Romania.
@Admin: V-ati suparat inutil. Eu chiar imi doream sa ma intalnesc cu alti membrii AFA, fiindca chiar ma simt bine scriind review-uri si simt ca fac parte dintr-un grup de oameni carora le plac calatoriile. Sunt oricum obisnuita sa mi se dea peste nas de cand sunt persoana cu handicap. Colegii de servici si chiar asa- zisii prieteni nu cred nici acum, dupa 4 ani, ca le spun adevarul despre salariul meu (mic, evident, din moment ce lucrez jumatate de norma) si nici despre cat pot sau nu pot sa calatoresc cu masina.
Va doresc distractie placuta!!!
@lorelei34: ei vezi, dezavantajele handicapului exprimării în scris - comparativ cu cea live, faţă în faţă (ori prin telefon). Sau, mă rog, cel al percepţiei acestei exprimări...
Nu m-am supărat deloc, ba chiar zâmbeam amuzat citindu-ţi, anterior, "argumentaţia". .
Îmi cer scuze, nu vreau să te ofensez în vreun fel, dar asta e adevărul. Nu sunt deloc supărat, crede-mă.
Nu cred că voi mai avea ceva de adăugat, pe tema asta. Am înţeles, tu nu vii - îmi pare rău că nu am reușit să vă "ofer" - ție și celor care gândesc la fel - ceva mai potrivit.
PS: Aş remarca însă că firul de discuţie e mai firesc destinat celor care vor veni (sau ar vrea să vină) -- şi nu celor care ştiu sigur că nu vin
@Admin: De fapt unde-i amuzamentul? Ca nu e argumentatie... am doua operatii pe coloana si sunt pensionata pe grad de invaliditate III (la 36 de ani).
Deci e f. real ce scriu. Dar aveti dreptate... topicul e pt. cei care vin. Eu am avut deja de-a face cu o tara intreaga pe www.smartwomanhotnews.ro care m-a injurat fiindca am avut curajul sa scriu despre handicapul meu.
@Admin: Buna ziua!
O intrebare, cum aflu contul in care trebuie depus avansul? M-am inscris cu 4 persoane. Multumesc!
@mimisor: o sa iti dau eu un PM, ok? Si iti spun acolo detaliile.
-------------------
LE: La fel vom proceda si cu restul inscrisilor, eventual in momentul in care sunt pregatiti sa plateasca avansul, ii rog sa imi dea un PM si eu le raspund cu detaliile de plata.
Înscrieri până în 10 februarie.
Poate cineva sa-mi spuna daca s-a reparat drumul de la Varghis pana la Odorhei, drum care trece prin Ocland-Martinis-Feliceni?
Ultima data cand am fost, acum vreo 5 ani parca, era f prost dar se preconiza sa-l modernizeze.
@marocanu21:
Pe porțiunea Vârghiș - Ocland (zona care era foarte rea) drumul este proaspăt asfaltat, uneori mai îngust. Practic tot drumul este acum asfaltat, cu excepția celui nou, fiind destul de multe petice, denivelări dar nu gropi.
Eu l-am făcut de două ori în 2012.
Fiind iarnă și drum destul de greu în condiții de iarnă te sfătuiesc să te informezi totuși de starea vremii, având alternativa, un pic mai lungă dar altă categorie de drum prin Miercurea Ciuc - Odorhei
@ak-ar de rumÂn: Multumesc!
Daca merg direct de la Bucuresti o sa aleg cealalta varianta sau prin Sighisoara dar am ceva treaba in zona Bradut-Filia iar de acolo ar fi ocol f mare.
Oricum o sa ma informez in caz de precipitatii!
Am primit varianta propusă pentru meniul festiv (cost = 59 lei / adult)
Supă
Ciorbă de perişoare (ardei iute + smântână) 500 g
Meniul principal
Şniţel Wienez 150g
Pulpă de pui la cuptor 150g
Cartofi natur cu unt şi pătrunjel 125 g, rizi-bizi 125g
Castraveţi în oţet 200g
Desert
Găluşte Somloi 150g
(Altele): Pâine 200 g/ persoană
Cafea Segafredo 1buc/ persoană
Apă minerală 0,75 l/ persoană
Băuturi răcoritoare 0,5 l/ persoană
Aperitiv 50 ml/ persoană (Vodca Perfect, Coniac Alexandrion, Afinată)
Vinul casei 0,5 l/ persoană (alb demisec/ roşu demisec) - vin Recas
Sărăţele 50g/ persoană
Am cerut câteva precizări suplimentare, precum și o solicitare să fie inclus aici mai mult "specific local", eventual un gulaș în loc de ciorba de perișoare. (poate și niște cârnați secuiești?). Meniul copiilor (mai bine zis prețul lui) este încă în discuție...
@lorelei34: Referitor la pret, am observat ca pretul negociat este mai mult decat rezonabil pentru ambele locuri de cazare.
Din pacate, aceasta intalnire e din nou de ziua sotie, asa ca sunt nevoit sa zic pas.
Cu trenul se poate ajunge acolo? Ce traseu? E cam lung drumul din Buc, iar acum pe iarna trenul este o varianta buna.
@Alb (şi toţi ceilalţi interesaţi de acest subiect)
Şi eu m-am interesat de trenuri şi iată ce am aflat. Mai întâi, indiferent din ce colţ al ţării se vine, trebuie să se ajungă la Sighişoara. Consultând mersul trenurilor C.F.R cu siguranţă veţi găsi posibilităţi de a ajunge până acolo.
-Din Sighişoara până în Odorhei există curse ale unei firme private. Puteţi găsi aici orarul curselor pe această rută.
@Alb: mergi cu CFR la Sighişoara, apoi cu Regiotrans la Odorhei.
Aici și/sau aici ai orele curselor între Sighişoara şi Odorhei. Mersul trenurilor CFR e pe infofer.ro.
Sincer, nu ştiu dacă e cea mai bună variantă. Dar nici cea mai rea, probabil. Depinde cum va fi vremea atunci.
@Admin:
”Am primit varianta propusă pentru meniul festiv (cost = 59 lei / adult)
Supă
Ciorbă de perişoare (ardei iute + smântână) 500 g
Fiind vorba de o masa festiva care se tine seara si nu de un simplu pranz nu ar fi mai bine daca am inlocui supa cu un antreu, si in locul galustelor somloi de la desert (care nu-s prea grozave...) am pune ceva simplu precum clatitele cu ciocolata dar care ar fi servite cu siguranta cel putin de copii!?! E doar o sugestie...
@mimisor: sugestie binevenită, o să o valorific în discuțiile de luni.
@mimisor:
De unde știi că găluștele Șomloi nu sunt bune? În nici un caz nu se compară cu clătitele unse cu cremă de ciocolată.
Aici în secuime sunt printre cele mai căutate deserturi și sunt foarte bune. Eu vi le recomand!
@all: Sunt convinsa ca indiferent cum ar fi alcatuit meniul, nimeni nu va fi multumit 100%. Eu, de exemplu, detest clatitele cu ciocolata si asta pentru ca peste tot unde le-am incercat erau facute cu nutella si nu cu o crema speciala de ciocolata. Nu aplaud nici ideea cu galustele Somloi, dar, daca voi ajunge, ma voi multumi cu ceea ce va fi.
Pentru mine mai problematic este drumul pana acolo. Pe timp de iarna, mi se pare departe si dificil de ajuns.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2013 S-a mai scris o pagină din Povestea AFA — scris în 17.03.13 de urjanclaudiu din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Feb.2013 Poezie pentru AFA — scris în 04.03.13 de adri-nico din BUZăU - RECOMANDĂ
- Feb.2013 5 ANI DE AFA — scris în 27.02.13 de ARA din TIMIşOARA - RECOMANDĂ
- Feb.2013 Intalnirea AFA, cu soarele in suflet — scris în 27.02.13 de amero din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Feb.2013 La inceput de drum... AFA — scris în 25.02.13 de dannas din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Feb.2013 Gânduri după Întâlnirea AFA 2013 — scris în 25.02.13 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Feb.2013 Mulţumesc, Afa! — scris în 25.02.13 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ