mariana.olaru - [103] reviews
MAY-2019MG »» Mănăstiri, biserici moscovite / MOSCOVA / RUSIA încărcate în [30.04.20]satisfacţie: 100.00%
Sfânta Mănăstire Pokrovsky – Acoperământul Maicii Domnului din Moscova. Închinare la racla Sfântei Matrona a Moscovei
Afară e o zi însorită și calmă, nici prea fierbinte, nici prea răcoroasă. Sau cel puțin, așa o percep eu din balconul apartamentului în care locuiesc, singurul loc în care îmi permit să mai evadez după capul meu, fără declarație și fără limitare orară. O vreme tocmai bună pentru o plimbare, fie ea cât de scurtă. Dar știind prea bine că în aceste zile o astfel de incursiune este un orizont la fel de utopic ca și acela de a ajunge pe [...] citește review
MAY-2019IS+ »» Mănăstirea Sf. Serafim de Sarov [Diveevo] / [ALTE ZONE] / RUSIA încărcate în [02.09.19]satisfacţie: 90.00%
Popas în nemurire: Mănăstirea Diveevo, casa pământească a Sfântului Cuvios Părinte Serafim de Sarov
Dacă ar fi să mai adaug câteva cuvinte review-ului anterior publicat, cred că cele mai potrivite ar fi cele care să evoce chemarea lăuntrică din sufletul și conștiința mea de a merge și a-l cunoaște mai îndeaproape pe Sfântul Cuvios Părinte Serafim de Sarov, chiar pe pământul pe care și pașii lui l-au străbătut. Auzisem și citisem multe despre acest mare mărturisitor al luminii Sfintei Treimi, despre mulțimea nemaiîntâlnită a minunilor cu care Sfinția sa răspunde [...] citește review
MAY-2019MG »» Descoperă Rusia / #CĂLĂTORII / RUSIA încărcate în [03.06.19]satisfacţie: 95.00%
Pași noi pe drumuri străvechi: Inelul de aur al Rusiei
Prima mea călătorie din anul acesta s-a întâmplat să fie pe aceleași meleaguri pe care le-am descoperit la prima mea ieșire din țară, acum exact 40 ani. Rusia a fost și a rămas pentru mine o nestemată a preumblărilor mele prin lume, nu pentru că mi-ar fi oferit o băgăție nemaivăzută de delicii turistice, istorice și culturale, ci pentru că acolo m-am simțit mai mult ca oriunde, ca acasă. Stilul de viață al rusului comun și aspirațiile sale spirituale mi s-au părut a [...] citește review
JUL-2018IS+MG »» Ansamblul Monastic Lavra Poceaev [Poceaiv] / [DIVERSE ZONE] / UCRAINA încărcate în [18.02.19]satisfacţie: 100.00%
Minunile sunt aevea, se întîmplă la Sfânta Lavră Poceaev!
Cel de-al o sutălea articol publicat pe site sub semnătura mea, voiesc să-l dedic Maicii Domnului, ca semn de mulțumire și recunoștință. Nu numai pentru că m-am născut, m-am botezat și am viețuit sub acoperământul Său, simțindu-I totdeauna ajutorul și ocrotirea, ci și pentru că tema acestui articol este legată de una dintre cele mai speciale călătorii din viața mea, călătorie în care am trăit din preaplin o întâlnire spirituală și minunată cu Maica lui Dumnezeu [...] citește review
SEP-2018IS+ »» Villa Ivona / VODICE / CROAȚIA încărcate în [30.01.19]satisfacţie: 81.25%
Vila Ivona, cu bune și cu mai puțin bune
Îmi doream de mult să văd Croația, dar până anul trecut, n-a fost să fie! În cele din urmă, mi-am văzut visul cu ochii: încă de la începutul primăverii, fratele și cumnata mea planificaseră pentru mijlocul lui septembrie un mic sejur în Vodice. M-am gândit să mă alătur acestui proiect, vreo două luni mai târziu, când am aflat că urmau să facă această călătorie nu cu avionul, ci la bordul mașinii personale. Împărțind frățește costul transportului, nu numai [...] citește review
OCT-2018IS+ »» Agacli Tesisleri Ihlara Hotel [Aksaray] / CAPPADOCIA [zona] / TURCIA încărcate în [18.01.19]satisfacţie: 97.50%
Agacli Tesisleri Ihlara Hotel: un serai pentru sultani... ca noi!
Anul 2018 a fost pentru mine cel mai darnic în călătorii: pentru prima dată în viață am făcut patru voiaje în străinătate și alte câteva prin țară. Doar două au fost programate cu mult timp înainte, celelalte au venit pe nepusă masă, adică pe neașteptate, fără a fi totuși ceea ce numim ”last minute”, mie nerămânându-mi decât să spun prezent și să mă alătur pe ultima sută de metri unor grupuri deja formate. Este mult de povestit despre fiecare din ele, dar [...] citește review
APR-2018IS+ »» Eman Regency Hotel [Beit Sahour] / #PALESTINA (teritorii) / ORIENTUL MIJLOCIU încărcate în [03.05.18]satisfacţie: 63.50%
To be or not to be… la Eman Regency Hotel
Anul acesta, contrar obișnuinței am purces mult mai devreme la călătorie, adică înainte de sezonul estival. Și n-a fost o călătorie oarecare, ci o împlinire neașteptată a unui vis pe care îl consideram aproape utopic, dar la care nădăjduiam cu toată ființa mea. A fost să fie o reîntoarcere în Israel, într-un pelerinaj adevărat, unul ce presupune nu doar călătoria și vizita, ci și contemplare pe îndelete și rugăciune mai multă. Spuneam într-un articol trecut (cel [...] citește review
AUG-2016 »» Palatul & Complexul muzeal Wilanow / VARȘOVIA / POLONIA încărcate în [29.04.18]satisfacţie: 100.00%
Turul complexului muzeal Wilanow din Varșovia, partea a II-a: Muzeul Palatului Wilanow
Muzeul Palatului Wilanow a fost deschis în 1805 de către proprietarul palatului la acel moment, Stanisław Kostka Potocki, un proeminent om politic, publicist, arheolog, arhitect, scriitor, teoretician și colecționar de artă. Este singurul muzeu din Polonia care a funcționat fără întrerupere de la înființare și până în prezent. Palatul, grădinile și colecția de artefacte și opere de artă se constituie într-o adevărată lecție de istorie poloneză, care ne vorbește nu [...] citește review
AUG-2016IS+MG »» Palatul & Complexul muzeal Wilanow / VARȘOVIA / POLONIA încărcate în [28.03.18]satisfacţie: 98.33%
Turul complexului muzeal Wilanow din Varșovia: partea I, parcul și grădinile Wilanow
Ca fostă reședință regală, Palatul Wilanow din Varșovia și ansamblul grădinilor din jurul său nu sunt la fel de vestite, nici la fel de grandioase și somptuoase, precum Versailles, Windsor, Schönbrunn, Potsdam, Țarskoe Selo sau Petrodvorets. În schimb, îmi pare și sigur este un loc mult mai protejat de energii pozitive, mai uman și mai cald, pentru că palatul n-a fost vreodată scena unor evenimente tragice născute din pasiuni și conflicte omenești. Ba dimpotrivă, aici s-au [...] citește review
AUG-2016IS+MG »» Descoperă Torun / TORUN / POLONIA încărcate în [27.11.17]satisfacţie: 100.00%
Torun – un sit din Patrimoniul Mondial UNESCO
Și dacă tot am vorbit deunăzi de cetăți, vă propun astăzi să facem o incursiune de o zi, printr-un oraș-cetate, adică un oraș înconjurat chiar și în zilele noastre, pe o mare parte din perimetru, de ziduri de cetate. Torun, căci despre el este vorba, este unul dintre cele mai vechi orașe din Polonia. Amplasat central în jumătatea de nord a țării, el are rang de capitală, fiind una din cele două reședințe administrative ale voievodatului autonom Kuyavian –Pomerania [...] citește review
APR-2013 »» Orașul vechi creștin / IERUSALIM / ORIENTUL MIJLOCIU încărcate în [28.09.17]satisfacţie: 95.00%
Puțini pași pe urmele Maicii Domnului. Partea a III-a: Bisericile din Ierusalim
Pornind din Nazaret și trecând prin Ein Karem, am ajuns iată, la ultimul loc legat de numele și viața Maicii Domnului: Ierusalim. Se poate spune că Cetatea Sfântă este cea care păstrează, poate cel mai mult, urmele trecerii pământești ale Maicii lui Dumnezeu. Principalele repere ale acestei treceri sunt marcate astăzi de o mulțime de biserici și sanctuare închinate Preasfintei Fecioare. Ne vom opri și noi la câteva, mai precis la cele pe care am avut șansa și bucuria de a [...] citește review
APR-2013 »» Descoperind Israelul / #CĂLĂTORII / ORIENTUL MIJLOCIU încărcate în [21.08.17]satisfacţie: 100.00%
Puțini pași pe urmele Maicii Domnului. Partea a II-a: bisericile din Ein Karem
Ei și acum, după ce am cunoscut locurile copilăriei lui Isus, locurile sfințite de pașii Săi și ai Preasfintei Fecioare Maria Născătoarea de Dumnezeu, pornim mai departe cercetând calea biblică însemnată cu momente din viața Domnului și ale Maicii Sale. Primul popas îl vom face la Ein Karem, o mică localitate aflată spre vestul Ierusalimului la o distanță de cca 8 kilometri. Este o așezare plină de verdeață, curată, luminoasă prin dărnicia soarelui, liniștită [...] citește review
APR-2013MG »» Descoperă Nazaret și împrejurimile / NAZARETH / ORIENTUL MIJLOCIU încărcate în [07.08.17]satisfacţie: 95.00%
Puțini pași pe urmele Maicii Domnului. Partea I: bisericile din Nazaret
Nostalgia pricinuită de lectura articolelor doamnei @Carmen Ion, apropiatul praznic al Adormirii Maicii Domnului, dar și conștiința faptului că lăcașurile din Țara Sfântă nu se perimează și nu se schimbă prea mult în decursul timpului, așa cum o dovedesc atâtea scrieri devenite istorie, încât oricând pot fi prezentate publicului sub aceeași formă și înfățișare, m-au îndemnat să reiau subiectul călătoriei mele în Israel, deși au trecut de atunci patru ani. În [...] citește review
AUG-2015IS+MG »» Descoperă Novi Sad / NOVI SAD / SERBIA încărcate în [20.07.17]satisfacţie: 95.00%
Gibraltarul de pe Dunăre: Cetatea Petrovaradin
De-a lungul timpului, până în zilele noastre, istoria construcțiilor a fost un adevărat laitmotiv: mereu s-au clădit locuințe, palate, edificii civile și religioase, orașe, fiecare purtând amprenta vremii sale, dar servind mereu aceluiași scop. Există însă și puține excepții de la regula laitmotivului: construcții rămase fără ”moștenitori ” de profil, a căror zidire s-a oprit la o răscruce oarecare de timp și pe care nu mai avem interesul s-o perpetuăm în zilele [...] citește review
AUG-2015IS+MG »» Descoperă Voivodina / #EXCURSII şi CĂLĂTORII / SERBIA încărcate în [21.04.17]satisfacţie: 95.00%
Fruška Gora, muntele cu două fețe: una veche, alta nouă
Dimineața celei de-a doua zile petrecute în zona Novi Sad ne-a întâmpinat cu același cer mohorât, brăzdat de nori și predispus la ploaie. Firește, nu l-am luat în seamă nici de această dată și după rutina obișnuitelor pregătiri din fiecare dimineață am și pornit la drum, deciși să ducem la bun sfârșit programul deja definit al acelei zile. În prima parte a acestui proiect, ne-am propus să vizităm câteva din mănăstirile aflate în rezervația naturală și [...] citește review
AUG-2015MG »» Descoperă Novi Sad / NOVI SAD / SERBIA încărcate în [24.03.17]satisfacţie: 97.50%
Popas în Novi Sad
Împătimiții de călătorii nu au astâmpăr: abia întorși dintr-o escapadă mai lungă sau mai scurtă, fac noi planuri de evadare din rutina zilei de acasă. Dacă își permit din punct de vedere pecuniar, oricât de puțin timp liber au, îl consacră fără ezitare actului de turism și de fiecare dată purced la drum cu același nestins entuziasm. Și totuși, în pofida acestei fervori, există pe harta timpului o perioadă care îl pune în încurcătură pe călătorul comun: [...] citește review
AUG-2013 »» Mănăstirea Sfântul Ilie Topliţa / TOPLIȚA [HR] / ROMÂNIA încărcate în [18.07.16]satisfacţie: 100.00%
Mănăstirea florilor tricolore : Sfântul Prooroc Ilie, din Toplița
Mi se întâmplă deseori ca în preajma marilor sărbători creștine să rememorez drumuri și locuri legate în mod special de praznicele cu pricina. Amintirile, oricât de vechi ar fi, prind viață dintr-o dată și cuvintele par a se întrupa de la sine, încât găsesc ușor și folositor a le așterne pe hârtie, spre a fi împărtășite atât cu cei care au fost trecători ca și mine prin acele locuri, dar mai ales cu cei care n-au avut șansa să le cunoască și cărora poate le-ar [...] citește review
OCT-2015 »» O3zone / Ozon (ex Olt) Hotel / BĂILE TUȘNAD / ROMÂNIA încărcate în [24.02.16]satisfacţie: 90.00%
Să descoperim un nou concept turistic la Hotel O3zone din Băile Tușnad
Desigur, toată lumea a auzit de sintagma ”concept turistic”. Este o formulare generică despre forma de manifestare și prezentare a actului de turism, văzut deopotrivă din perspectiva prestatorului de servicii, dar și a turistului beneficiar. Conceptul turistic are așadar o semnificație contextuală cu caracter de sintetizare. Dar chiar și cu acest efort de generalizare, multitudinea conceptelor turistice este atât de mare, încât cu greu am putea face o clasificare sau măcar [...] citește review
NOV-2015 »» Orizont Hotel / PREDEAL / ROMÂNIA încărcate în [09.12.15]satisfacţie: 96.00%
Hotel Orizont din Predeal: o experiență care merită repetată
La locul de muncă unde îmi desfășor activitatea, un bun obicei perpetuat pe parcursul a aproape 25 ani, a devenit tradiție : în fiecare an, toamna, se organizează un ”mélange” de team building și work shop, la care participă întreg colectivul. Cu alte cuvinte, o acțiune comună a salariaților și colaboratorilor, în parte cu profil profesional (cursuri și schimb de experiență), în parte cu caracter recreativ, turistic și de socializare. Fiind vorba de evenimente cu [...] citește review
AUG-2014MG »» Mănăstirea Sfântul Nectarie / #EXCURSII și CĂLĂTORII / GRECIA încărcate în [01.11.15]satisfacţie: 90.00%
În Eghina, acasă la Sfântul Nectarie - vindecătorul de cancer și alte boli incurabile
Despre Sfântul Nectarie Taumaturgul și despre minunata sa mijlocire către Dumenzeu întru împlinirea rugăciunilor celor ajunși în nevoie am auzit și eu, ca mulți alții, fără a stărui în cercetarea mai de amănunt a vieții și harului său duhovnicesc. Pentru mine era doar ”Sfântul vindecător de cancer” și asta socoteam că-mi este suficient spre a-l cinsti și a-l prețui ca ales al lui Dumnezeu. Iar faima sa de făcător de minuni o luam ca atare, fără s-o idealizez, [...] citește reviewAfișate [1-20] din 103 total revs mariana.olaru
pagină generată în 0.03435492515564 sec
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
AmFostAcolo® este marcă înregistrată